Interviul de angajare

Toti vor sa-ti puna stampila. Toti vor sa te bage intr-o matrita si sa-ti lipeasca cu scuipat o eticheta de frunte, mai mult de teama ca ar putea sa nu te inteleaga. Totul trebuie catalogat, explicat si pus la dosar.
Ma duc la un interviu de angajare si porcii aia ipocriti imi dau sa completez un test de 480 de intrebari, ca sa stie ei dinainte ce fel de individ angajeaza in firma.
Tampitii…
Nu le era mai usor sa ma intrebe pur si simplu? Daca poti minti in CV-uri, interviuri sau simple discutii, cu siguranta ca poti sa minti cu usurinta la mai mult de 480 de intrebari!
Nu ma deranjeaza ideea de testare psihologica la angajare, cat ma deranjeaza testul in sine. Testele astea is facute pe un etalon de populatie medie, orizontala, indobitocita si perfect adaptata unui univers futut in care nu mai exista sclavi si stapani dar exista sefi si angajati. In clipa in care nu ai una din calitatile cetateanului perfect, automat esti detectat si depunctat prin aceste teste. Discriminare, selectie sau nazism? Nu mai conteaza. Evidenta e tampenia de a fi sincer!
Adica ce pula mea?
“Ai chinuit animale?”
“Ai simtit placere cand ai facut-o?”
Astea-s intrebari la care trebuie sa raspund? Au incurcat testele mele psihologice cu cele cerute la un abator? Cine n-a chinuit animale cand a fost mic? Cruzimea e adanc ingropata in genele umane! Cine n-a simtit macar o data placerea chinuind o fiinta vie, e un om fara suflet!

Cine n-a chinuit o fiinta vie macar din curiozitate e un om sters si lipsit de personalitate. Doar torturand si luand viata ajungi sa cunosti si sa apreciezi viul. Un bun doctor e si un bun macelar. Oricine stie sa ofere placere, e totodata un bun tortionar.
Cunoasterea e unul din stalpii puterii. Prin cunoastere poti schimba universul. Majoritatea nu vor sa stie nimic. Au impresia ca e suficient sa ai “credinta”!

Apropo de curiozitatea cruzimii…
Imi amintesc cum mai demult am incendiat un enorm musuroi de furnici dintr-un stejar batran, aproape uscat. Am stat acolo peste patru ore incendiind, picurand plastic topit sau zmoala peste bietele insecte care-si traiau apocalipsa. In acele ore am invatat mai multe despre furnici decat in tot atatea ore de documentar. Nimic nu se compara cu experienta personala.
Un Dumnezeu, ca sa daruiasca trebuie mai intai sa ia, ca sa sa iubeasca trebuie mai intai sa urasca iar ca sa ierte trebuie mai intai sa condamne!

In fine… Important e ca am obtinut job-ul. La test am mintit ca un porc, iar la interviu am zambit ca o maimuta. Reprezint angajatul ideal! Plin de “atribute”…
Incet incet, toti cretinii din jurul meu vor avea ocazia sa ma cunoasca!

Memorialul Durerii

Este anul 1945 - toamna.

Ghitza vine cu trenul din Galati la Sighet (in Maramures, la granita cu Ucraina) sa-si viziteze niste rude, sau mai precis sa vada daca nu i-a ispasit razboiul. In acelasi timp, un tren plin cu prizonieri luati de armata rosie de prin teritoriile "eliberate", schimba garnitura, deoarece in Rusia liniile de tren aveau alta latime intre sine.

Ghitza, neobijnuit cu rusii, nu miroase nimic suspect, si sta singur pe peron, fumand probabil o tzigara in asteptarea nenorocirii.

Ivan face schimbarea de tren, dupa care numara prizonierii. Lui Ivan ii iese un om in minus. Probabil un jmeker a fugit, dar nu e stres, caci in fata comunistului Ivan, toti oamenii sunt egali. Ivan il ia pe Ghitza sa completeze lotul, si: "- Davai, Davai tovarisch!"

In Siberia se lucra cam 18 ore pe zi, intr-o mina de carbuni. Restul de sase ore erau pentru mancare si somn. Ghitza, noaptea, se ruga sub patura in limba romana, ca sa nu-si uite limba, deoarece Kakaia Romanischi in toata tabara, prizonierii fiind luati de prin alte zone.

Dupa mai bine de 10 ani, in 1956, el este eliberat, si primeste o foaie de drum pana in Chisinau. Ii explica lui Ivan ca el e roman, nu moldovean, dar lui Ivan n-ai ce sa-i explici.

Cu pantalonii rupti in fund, ajunge in Chisinau, unde se plimba pe la autoritati sa le explice povestea lui horror. In final, primeste o foaie de drum pana la Galati. La Galati, toti ai lui dadusera coltul din motive oarecum biologice. Ne-mai avand pe nimeni, isi incearca norocul inca o data in Sighet, la rudele pe care voia sa le viziteze cu 11 ani in urma.

In Sighet idem. Si ele s-au dus si ele la cele vesnice, lasandu-l pe Ghitza singur. Pana la urma, partidul il rezolva si-l rasplateste in mod ironic pentru cele indurate, oferindu-i un post de paznic la penitenciarul din Sighet.

Dupa revolutie, el ramane in post, dar de data asta ca paznic al inchisorii devenita muzeu. In 1996 era tot acolo. S-ar putea ca si azi sa fie tot acolo, sa va povesteasca chiar el despre excursia lui in Rusia, sau alte orori la care a fost martor dupa, in penitenciar.

[ Povestea e pe bune. Doar ca nu-l chema Ghitza. ]

Flori de Primavara

Cel mai infect anotimp a sosit.
E primavara. Noroaie, ploaie, umezeala, gunoaie. Nu e frig. Dar nu e cald. E incert si sumbru. Virusi ingropati de asta iarna ies din mizerie si lovesc in populatia devitaminizata si demoralizata. Soarele e ascuns si nu-i poate distruge. E primava

Nu-mi displace intreg annotimpul. Doar majoritatea lui. O dispretuiesc. Pentru ca iarna e pura, frumoasa, sublima. Si moartea ei e total deprimanta. Nu-i de mirare ca exista cazuri de "alcoolici de primavara". Acei oameni sobrii care primavara pur si simplu nu mai rezista, si se arunca intr-o sticla pana ii ia ambulantza. In restul anului sunt normali. Perfect normali.
E vina lor?
Eu zic ca primavara.

Primavara incep oamenii imbecili sa-si puna peste tot poze cu flori. Sa faca poze la flori. Sa rupa flori. Sa faca cadou flori. Sa-si puna in vaza flori. Hai bah nene, de ce esti cretin? Tot anul te doare-n pula de natura, acum brusc iti vine cheful sa vezi viatza la tine-n glastra? Ce placut e sa cumperi niste flori taiate cu salbaticie. Si sa le oferi cadou din obligatie pizdelor. De 1 si 8 martie, atunci cand pretzul brusc se tripleaza... Zii drept, nu era mai ieftin un cacat cu inimoara de Valentine's Fuck Day?

Isteria asta cu buchete de flori imi aminteste de scoala generala si de comunism in general. Imi aminteste de florile cumparate pentru doamna educatoare. Si-mi mai aminteste de avortonii din laboratorul de biologie. Erau doi. Unul de trei luni, si altul de sase. Acuma sincer, fara formol, ar fi ajuns ei sa traiasca 40 de ani? Stau frumos la borcan, si educa si astazi multe generatii de viitoare mamici.
Dar macar ei se pastreaza. Si au un scop educational.
Dar o floare? O tai, si arata prezentabil 2-3 zile. Maxim 5 daca-i dai si zahar sau alte solutii. Si apoi incepe sa puta precum un cadavru. Sau mai rau. Acel miros de apa clocita, de mocirla sulfuroasa si verde; mai groaznic decat cea mai inspirata besina...

Intotdeauna am asteptat primavara cu aceeasi scarba...

Femeia: Trei Principii Fudnamentale

1. Femeile trebuie tratate cu durere si pedeapsa mai mult decat cu compasiune si mila.
Durerea iti aduce aminte ca traiesti. Apare intodeauna cand ai mai mare nevoie de ea. Daca poti simti durere, inseamna ca o meriti. Femeile cand nu simt durerea, o cauta. Asta pentru ca sunt dependente de certitudini si nu pot opera cu valori abstracte. Durerea e o certitudine pe care nici macar femeile n-o pot ignora.

2. Starea naturala a femeii este sclava si scorpia.
Femeile n-au echilibru. Disproportia bucilor si a pieptului e o confirmare fizica a echilibrului precar al femeilor. De asta pulele dicteaza. Un dezechilibru al constitutiei materiei, e doar umbra unui dezechilibru interior mai mare.

3. Corpul femeii nu e proprietatea sa, deci o violeaza cine poate si vrea.
Problema se pune asltfel: cine nu e capabil sa se auto-guverneze, isi pierde acest privilegiu. Femeia are un fizic precar si psihic vulnerabil. O data pe luna isi pierde sanatatea si echilibrul, iar asta o face incapabila sa-si controleze emotiile si scurgerile. corpul nu este un dar, si nici un privilegiu. Inainte de toate, este o responsabilitate. Iar cine nu poate duce la capat aceasta rasponsabilitate, o va ceda altuia.

Despre cum mi-am incendiat eu cartile...

Mai demult imi placea si mie sa ma refugiez in lectura, sa caut raspunsuri sau sa creez lumi in mintea mea. Incercam sa fug de ce era in jurul meu, ascunzandu-ma in miile de utopii pe care oricine era dispus sa mi le vanda, sa mi le ofere pe tava si, mai ales, sa mi le bage pe gat! Totul pentru a ma salva, pentru a ma proteja. Probabil, daca urmam aceasta cale, as fi fost mai fericit.

Mai fericit? Poate. Mai implinit? Niciodata!

Intr-o vreme a inceput sa nu imi mai placa lectura. Devenise ceva plictisitor. Monoton. Mi se parea un gest imbecil sa citesc despre faptele unor eroi pe care nu i-am cunoscut niciodata sau care nici macar n-au existat. Mi se parea o prostie sa ma hranesc cu plasmuirile mintilor unor oameni refulati.

In general, scriitorii sunt pervertiti! Cine scrie sincer, scrie pentru el. Cine scrie pentru ceilalti e pervers. O face doar pentru a urmari un scop abject, doar pentru a intinde celor nepregatiti o capcana. O capcana a mintii. De ce as deveni eu victima unor oameni care nu si-au gasit implinirea decat in minciuna?

Am ajuns la ideea asta in clipa in care am cunoscut niste scriitori. Niste scriitori adevarati, niste oameni cu adevarat talentati. I-am privit pe ei si apoi am privit scrierile lor. In clipa aceea am vazut ca pentru a crea ceva frumos trebuie sa fii un monstru. Iar daca nu esti, trebuie sa te tranformi intr-unul. Daca visul ratiunii naste monstri, cele mai frumoase lucruri se vor naste din noroi!

Mi-am incendiat toate cartile.

Le-am aruncat afara pe geam, am mers jos si le-am ars pe toate in fata vecinilor din bloc care s-au adunat in jurul focului si priveau speriati murmurand ceva de neinteles. Era o noapte intunecoasa, iar umbrele gloatei din jurul meu se prelingeau hidoase pe blocurile din jur. In jocurile limbilor de foc, o multime de umbre executau un dans macabru, iar in mijlocul lor stateam eu, tacut, nemiscat, privind cu niste ochi de gheata spre fumul gros care se ridica la ceruri. Cumva stiam ca ofranda mea avea sa fie primita. Toate acele invataturi, toate acele aventuri, toti acei eroi cu intelepciunea sau puterea lor de nimic - au ars. Din fumul lor murdar, din flacarile lor inalte si intre acele umbre, un nou erou trebuia sa se nasca…

Orice drum initiatic este plin de umbre si demoni. Arzand totul am dat viata umbrelor. Demonii erau acolo, ma priveau cu fetele lor hidoase si imbecile, imbracati in pijamalele alea puturoase si slapii aia pe care si-i taraie prin rahat, murmurau intre ei si cotcodaceau in liniste, soptindu-si unii altora cuvinte moarte, incercand sa-si ascunda privirile in intuneric. Erau hidosi… iar eu simteam ca sunt pregatit pentru a incepe...

[ a inceput... ]

Vecini de Bloc (I)

Pana acum am avut multi vecini. Iar unii din ei au ajuns sa ma cunoasca. Cei care au insistat sa ma cunoasca in circumstantze amiabile, ma tzin minte si azi.

Sunt cu apartamentul in renovari. Un bloc comunist de 10 etaje. Interiorul scarii arata ca in Fallout. Liftul de asemenea. Cei care vin la mine sunt putin speriati pana sa intre in casa. E o lume stranie. Ramasitele unui sistme esuat. Exteriorul nu aduce nici el mare mandrie orasului, desi e vorba de o zona aproape centrala. Dar am decis ca cel putin in interior, sa construiesc un Templu demn de statura mea.

De nervi am spart un perete, si operatiunea logistica de decantare a molozului a fost planuita strategic. De la etajul 5 aruncam boltzarii de marime mica-medie, ca sa nu spamez cu ei liftul. Dar un "vecin" s-a decis sa-mi opuna rezistenta.

Adica vezi doamne, batranului ii se parea imposibil ca eu am tupeul sa arunc bucatzi de BCA in asa-zisa gradina a blocului, un teren viran larg, total nefolosit, plin de mizerii si iarba salbaica; si eventual moloz aruncat de altii inaintea mea prin aceeasi metoda inteligenta. Batranul coleric urla la mine de jos ca apucatul, la care eu ii fac semn sa-si vada de treaba, in timp ce gravitatia mai ajuta cateva caramizi sa intalneasca cu pamantul din care au iesit. Daca dadeam dupa el, limitele teritoriale erau clar stabilite, si ce a urmat ar fi fost evitat. Dar am fost decent, si mi-am vazut de treaba mea. El, nu.

Vecinul isteric urca sus si bate animalic la usa. Ii deschid usa cu brutalitate, la care el deschide gura si incepe sa urle. Pentru inceput am reusit sa descifrez fraze articulate, si sa le ofer replici, zic eu, pertinente. Am fost prea politicos:

- Cum iti petmiti? Stau in blocul asta de 30 de ani...
- Eu stau de IERI. Nu ai mai multe drepturi.

- Asculta, esti tanar dom-le...
- ...dar nu suficient de tanar cat sa ma las intimidat de urletele tale! Vorbiti normal domnule ca sunteti in varsta.

- Arunci ca un salbatic de la etaj...
- Daca stiti alt mod de a arunca, va rog sa-mi aratati...

- Deranjezi tot blocul...
- N-am stiut ca e ora de liniste. Si nici nu e afisat. Toata vara mi-ati bagat bormasina-n cap, si n-am zis nimic. Acum te gasesti TU sa-mi spui ce si cum sa fac la mine-n casa?

- Cum arunci acolo nesimtzitule?
- Ti-am zis ca nu le las acolo cum faceti voi. Dupa ce termin, EU le duc la gunoi...

La un moment dat urletele au atins cote inimaginabile, si nu am mai putut intelege ce spunea, moment in care i-am zis "Ia mai taci dracului" si i-am trantit usa in nas.

Deci... ce e cu oamenii astia!?
De la o anumita varsta nu le mai merge ceasul?

Iar astuia ce-i trebe? In loc sa-si vada de sanatate, vine sa se ia in gura cu MINE? Sa urle la MINE? Ma temeam sa nu-i plezneasca o vena, sau sa-i crape inima - ca asa de tare urla. Era efectiv posedat! Ulterior primesc si explicatia: ca sa urlii asa de tare, trebuie sa a ceva experienta. De exemplu... sa fii profesor. Corect!

Pai asa educi tu copii tataie? Si te miri ca maine ii vad la teveu cum baga cutzitu in tine, ori in vecini ca tine? Ori ca citesc cu placere ce scriu eu in Bloguri? Esti cretin tataie? Ai trait prea mult, sau ce?

[ ...urmeaza si alte experientze ]

Kosovo!?

Ce dracu vor si astia bah? Independetza se castiga. Prin razboi si varsare de mult sange. Nu e ceva ce declari, si te intorci pe partea cealalta multumit asteptand ca situatia sa se rezolve "politic". Astept sa vad o retaliere serioasa din partea sarbilor. Asa ceva nu se mai poate!

Data trecuta, americanii n-or avut cu cine se bate, si s-or gandit sa sara in ajutorul unor blegi masacrati pentru a plati niste vechi greseli istorice ale inaintasilor lor. Si culmea e ca o si meritau. Da trebuie americanii sa se baje si sa strice sarbilor distractia. Si cica ei cred in justitie. Ipocritii pulii. De cand or ramas fara indieni, s-or apucat sa vaneze prin alte state.

Da' acuma cine o sa se bage? O sa ziceti ca is multi albanezi acolo? Da, si ce? Asta inseamna ca erita sa fie independentzi? Ma leshi? Da secuii de ce pot sta pe pula lor, la ei acolo unde e frig? De ce n-au ei chef sa-si declare vreo independentza?

Ma obosesc chestiile astea. Totul era bine si frumos. Scandaluri erau doar la negrii din Somalia, in orientul mijlociu unde Israelul sta ca un puroi pe o harta araba, si acolo unde li se scula pula americanilor sa bombardeze. In rest, peste tot, liniste si pace.

Da uite ca s-or sculat si astia peste noapte "independentzi". Pana la urma ce e aia "independentza"? Nu exista asa ceva. Toate lucrurile si persoanele sunt interconectate. Toti DEPIND.

Tradatorii trebuie impuscati. Scurt si sumar. Fara ceremonie.